Simptomele, cauzele și tratamentul schizofreniei

Timp estimat de citire: 11 minute și 98 de secunde

Ce este schizofrenia și ce înseamnă din punct de vedere clinic?

Schizofrenia este una dintre tulburările de sănătate mintală la care oamenii se gândesc cel mai frecvent și care, în același timp, este înconjurată de numeroase prejudecăți. Deși în limbajul cotidian este adesea confundată cu „personalitatea multiplă”, din punct de vedere medical schizofrenia este foarte diferită de acest concept. În esență, poate fi descrisă ca o tulburare de sănătate mintală care afectează gândirea, percepția și capacitatea unei persoane de a evalua realitatea.

Din perspectivă clinică, afecțiunea nu se limitează la ideile delirante sau halucinațiile cu care este asociată în mod obișnuit. Uneori se poate manifesta și mai subtil, prin pierderea motivației, retragere socială sau dificultăți de concentrare. Cu toate acestea, evoluția afecțiunii poate fi foarte diferită de la o persoană la alta.

În continuarea acestui articol puteți găsi informații despre simptomele și cauzele schizofreniei, subtipurile și opțiunile sale de tratament, procesul de diagnosticare, sprijinul familiei și alte întrebări frecvente.

Care sunt simptomele schizofreniei?

Simptomele schizofreniei sunt adesea asociate cu episoade psihotice evidente și severe. Totuși, afecțiunea nu începe întotdeauna în acest mod. Așadar, cum apar simptomele? Este posibil să fie clasificate într-un mod simplu?

În general, simptomele sunt analizate în trei categorii: simptome pozitive, care afectează percepția realității, simptome negative, care reduc energia socială și emoțională, și simptome cognitive, care îngreunează concentrarea mentală. Vom analiza mai îndeaproape aceste trei categorii în cele ce urmează. Mai întâi însă, să analizăm stadiile timpurii ale afecțiunii.

Deși nu există o formulă unică pentru a răspunde la întrebarea cum începe schizofrenia, semnele timpurii pot include retragerea din relațiile sociale, perturbarea tiparelor de somn, o ușoară scădere a atenției acordate îngrijirii personale sau o suspiciozitate tot mai accentuată. Totuși, ar fi, desigur, incorect să se concluzioneze că orice persoană care prezintă aceste schimbări de comportament are schizofrenie.

Schimbările enumerate mai sus nu sunt suficiente, luate separat, pentru stabilirea unui diagnostic de schizofrenie în stadiu incipient. Stresul sever, depresia sau privarea de somn pot determina, de asemenea, schimbări temporare similare. Din acest motiv, cea mai potrivită abordare este să se observe dacă aceste schimbări persistă în timp și să se solicite sprijinul unui medic psihiatru.

Care sunt diferențele dintre simptomele pozitive, negative și cognitive?

În schizofrenie, termenii „pozitiv” și „negativ” sunt utilizați diferit față de sensul lor din limbajul cotidian. Atunci când se discută despre schizofrenie, acești termeni nu indică dacă o situație este bună sau rea. Ei se referă, în schimb, la faptul că anumite experiențe sau abilități sunt adăugate funcționării mintale obișnuite a persoanei sau sunt diminuate.

• Simptome pozitive: Convingerile puternice care nu se bazează pe realitate, auzirea unor voci sau vederea unor lucruri care nu sunt de fapt prezente și vorbirea dezorganizată fac parte din această categorie. În acest punct, este util să menționăm pe scurt și diferența dintre psihoză și schizofrenie: psihoza nu este specifică exclusiv schizofreniei. Depresia severă, tulburarea bipolară sau anumite substanțe pot produce, de asemenea, simptome similare.
• Simptome negative: Adesea percepute de ceilalți drept lene sau lipsă de interes, aceste simptome reflectă, în realitate, o pierdere semnificativă a motivației cauzată de afecțiune. Retragerea socială, diminuarea expresivității emoționale, pierderea interesului pentru activități care anterior erau plăcute și dificultățile legate de îngrijirea personală fac parte din această categorie.
• Simptome cognitive: Acestea includ dificultăți de concentrare, memorie, planificare și luare a deciziilor. Aceste simptome nu înseamnă o pierdere a inteligenței; ele afectează în principal funcționarea de zi cu zi.

Care sunt primele simptome și semnele timpurii de avertizare ale schizofreniei?

Perioada de dinainte ca afecțiunea să fie pe deplin instalată este cunoscută în medicină drept perioadă prodromală sau fază pregătitoare. În această perioadă pot fi observate anumite semne care sugerează că persoana se îndepărtează de rutinele sale obișnuite, printre care:

• Retragerea vizibilă față de prieteni și familie și dorința tot mai mare de a fi singură
• Scăderea inexplicabilă a performanțelor școlare sau profesionale
• Tulburări severe ale somnului, în care ciclul zi-noapte este perturbat
• Creșterea suspiciozității fără un motiv aparent și atribuirea unei semnificații excesive unor evenimente obișnuite

Totuși, aceste semne nu reprezintă întotdeauna simptome timpurii ale schizofreniei. În special în cazul persoanelor tinere, astfel de fluctuații pot fi cauzate și de stres temporar.

Pe de altă parte, dacă mai multe dintre aceste semne apar simultan, persistă timp de câteva săptămâni și perturbă rutina zilnică a persoanei, este necesară o evaluare de specialitate. Ajutorul profesional trebuie solicitat fără întârziere, în special atunci când persoana pare să piardă contactul cu realitatea, afirmă că aude voci sau există riscul de a-și face rău.

Care sunt tipurile de schizofrenie? Cum se diferențiază schizofrenia paranoidă de cea catatonică?

În trecut, tipurile de schizofrenie erau împărțite în subcategorii stricte, precum schizofrenia paranoidă, catatonică și dezorganizată. Cu toate acestea, medicina modernă a renunțat în mare măsură la această clasificare. Acest lucru se datorează faptului că simptomele schizofreniei se pot modifica în timp, iar etichetele fixe pot fi insuficiente pentru orientarea tratamentului.

În prezent, specialiștii elaborează în general un plan de tratament individualizat, pe baza simptomelor existente în momentul respectiv. Două dintre cele mai cunoscute categorii din clasificările mai vechi și modul în care sunt înțelese în prezent sunt următoarele:

• Schizofrenie paranoidă: În trecut, acest termen era utilizat pentru cazurile în care predominau simptome precum teama de a fi urmărit sau auzirea unor voci. Totuși, suspiciozitatea severă, luată separat, nu înseamnă că trebuie stabilit un diagnostic de schizofrenie. Gânduri similare de suspiciune pot apărea și în alte tulburări de sănătate mintală. În prezent, în loc să fie etichetat pacientul, astfel de manifestări pot fi descrise drept „un tablou clinic în care predomină ideile delirante de persecuție”.
• Schizofrenie catatonică: Aceasta se referă la un tablou care implică tulburări ale mișcării, posturii și vorbirii. Catatonia nu înseamnă doar menținerea unei stări de imobilitate și rigiditate completă. Poate presupune menținerea aceleiași poziții timp de ore întregi sau, alternativ, o activitate motorie necontrolată care nu poate fi explicată prin stimuli externi. Deoarece catatonia poate însoți nu numai schizofrenia, ci și depresia severă și diverse afecțiuni medicale, în prezent este considerată un sindrom independent sau este descrisă drept „schizofrenie cu catatonie”.

Care sunt cauzele schizofreniei? Este genetică și cine prezintă un risc mai ridicat?

Nu există o singură cauză definitivă a schizofreniei. Medicina modernă recunoaște că afecțiunea se dezvoltă printr-o combinație între susceptibilitatea genetică, dezvoltarea creierului și factorii de mediu. Cu alte cuvinte, schizofrenia nu este nici exclusiv o moștenire genetică și nici nu este cauzată numai de experiențe stresante sau de relațiile familiale.

Deși factorii genetici pot face o persoană mai vulnerabilă, anumite complicații din timpul sarcinii, stresul sever sau consumul de substanțe pot declanșa simptome la o persoană care are deja o predispoziție. Totuși, prezența unuia dintre acești factori de risc nu înseamnă că persoana va dezvolta inevitabil schizofrenie.

Răspunsul la întrebarea frecventă este schizofrenia genetică? are două aspecte. Genetica joacă un rol important în schizofrenie, însă afecțiunea nu este moștenită printr-o singură genă transmisă direct de la părinte la copil, în sensul tradițional. Până în prezent, nu a fost identificată o singură genă a schizofreniei care să poată explica singură afecțiunea. Prin urmare, factorii asociați cu dezvoltarea schizofreniei nu trebuie considerați cauze independente, ci elemente care interacționează cu susceptibilitatea biologică:

• Condițiile din timpul sarcinii și nașterii: Anumite infecții din timpul sarcinii sau complicațiile de dezvoltare apărute în perioada nașterii pot crește riscul ulterior în viață. Totuși, majoritatea persoanelor cu astfel de antecedente nu dezvoltă schizofrenie.
• Stres sever și factori de mediu: Condițiile dificile de viață sau stresul social semnificativ pot declanșa apariția simptomelor la persoanele care sunt deja vulnerabile. Totuși, nu se poate spune că stresul, de unul singur, cauzează schizofrenie.
• Consumul de substanțe: Organizația Mondială a Sănătății menționează, de asemenea, o asociere puternică între consumul intens de canabis și psihoză sau schizofrenie. Cu toate acestea, nu toate persoanele care consumă canabis dezvoltă schizofrenie. Riscul variază în funcție de profilul genetic al persoanei și de intensitatea consumului.
• Diferențe în dezvoltarea creierului: Unii pacienți pot prezenta diferențe în structura creierului sau în conexiunile dintre celulele cerebrale. Totuși, aceste constatări nu sunt identice la toate persoanele și nu pot fi utilizate separat drept criterii de diagnostic.

Este important de reținut că schizofrenia nu este niciodată cauzată de lipsa de voință, de trăsăturile de personalitate sau de o educație parentală necorespunzătoare. Persoanele care sunt îngrijorate deoarece un părinte sau o rudă are schizofrenie nu ar trebui să presupună că au și ele această afecțiune dacă nu prezintă simptome.

Pe de altă parte, dacă sunt observate simptome precum pierderea contactului cu realitatea, auzirea unor voci, creșterea suspiciozității sau deteriorarea gravă a funcționării zilnice, trebuie consultat fără întârziere un medic psihiatru, indiferent de antecedentele familiale.

Care este diferența dintre psihoză și schizofrenie?

Psihoza și schizofrenia sunt frecvent confundate, însă nu reprezintă același lucru. Psihoza este o perioadă caracterizată prin simptome în care o persoană pierde contactul cu realitatea și poate avea idei delirante sau halucinații, în timp ce schizofrenia este o tulburare persistentă de sănătate mintală în care pot apărea simptome psihotice. Prin urmare, nu toate persoanele care trec printr-un episod psihotic sunt diagnosticate cu schizofrenie. Depresia severă, tulburarea bipolară sau consumul de substanțe pot provoca, de asemenea, psihoză.

Din punct de vedere clinic, psihoza răspunde la întrebarea „ce se întâmplă în acest moment?”, în timp ce schizofrenia presupune investigarea întrebării „ce afecțiune persistentă subiacentă este prezentă?”.

Cum este diagnosticată schizofrenia?

Așadar, cum este diagnosticată schizofrenia? Un test pentru schizofrenie găsit pe internet sau analizele de laborator, luate separat, nu sunt suficiente pentru diagnosticarea afecțiunii. Diagnosticul este stabilit printr-o evaluare clinică amplă realizată de un medic psihiatru. În cadrul acestui proces, medicul evaluează:

• Prezența simptomelor psihotice, precum ideile delirante și halucinațiile
• Simptomele negative, precum retragerea socială și pierderea motivației
• Momentul în care au început simptomele, modul în care au evoluat și măsura în care au afectat funcționarea zilnică

Analizele de sânge sau investigațiile prin rezonanță magnetică solicitate în cadrul procesului de diagnosticare nu demonstrează în mod direct prezența schizofreniei. Acestea sunt utilizate în principal pentru a exclude alte afecțiuni medicale care ar putea provoca simptome similare. Obținerea sprijinului unui specialist în timpul unui prim episod de psihoză și solicitarea fără întârziere a asistenței psihiatrice de urgență în timpul crizelor în care contactul cu realitatea este complet pierdut pot fi de o importanță critică.

Cum se tratează schizofrenia? Este posibilă recuperarea completă?

Tratamentul schizofreniei se bazează pe adaptarea medicației antipsihotice, psihoterapiei, sprijinului familial, reabilitării și monitorizării psihiatrice regulate la nevoile individuale ale pacientului. Obiectivul principal al tratamentului nu este doar oprirea ideilor delirante sau a halucinațiilor, ci și sprijinirea persoanei pentru a-și continua studiile sau activitatea profesională, pentru a-și menține relațiile sociale și pentru a construi o viață independentă.

Așadar, este posibilă recuperarea completă în cazul schizofreniei? Nu ar fi potrivit să se ofere un răspuns definitiv, deoarece evoluția afecțiunii diferă de la o persoană la alta. Unii pacienți pot rămâne fără simptome perioade îndelungate și își pot recăpăta într-o măsură semnificativă capacitatea de funcționare. Alții pot avea recăderi periodice și pot avea nevoie de sprijin pe termen lung.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, cel puțin una din trei persoane care trăiesc cu schizofrenie reușește să obțină o recuperare completă. Principalele componente ale tratamentului schizofreniei includ:

• Medicamente antipsihotice: Medicamentele pentru schizofrenie, care au un rol fundamental în controlarea simptomelor psihotice, sunt ajustate sub supraveghere medicală în funcție de răspunsul pacientului. Dacă sunt observate efecte secundare, medicamentele nu trebuie lăsate în locuri ușor accesibile pacientului.
• Psihoterapie și sprijin psihosocial: Terapia cognitiv-comportamentală și psihoeducația pot ajuta pacienții să facă față dificultăților, să își îmbunătățească abilitățile sociale și să se readapteze la viața cotidiană.

Recuperarea nu este un proces unidimensional. Reducerea simptomelor, remisiunea în care simptomele scad la niveluri foarte reduse și recuperarea funcțională, care presupune revenirea la școală, la locul de muncă și la viața socială, sunt toate părți ale aceluiași proces. Evaluarea timpurie, monitorizarea regulată și sprijinul social oferă persoanelor cea mai bună oportunitate de a construi o viață sigură și sustenabilă, în acord cu propriile obiective.

Avertismente și recomandări din partea specialiștilor în psihiatrie ai Spitalului Aktif International

Succesul tratamentului schizofreniei nu este măsurat numai prin reducerea simptomelor psihotice. Calitatea vieții și independența persoanei sunt la fel de importante. Principalele aspecte pe care specialiștii noștri le subliniază pentru pacienți și rudele acestora pe parcursul acestui proces includ:

• Perturbarea tiparelor de somn, dificultățile în îndeplinirea responsabilităților zilnice, retragerea din viața socială sau creșterea suspiciozității pot reprezenta semne timpurii ale unei posibile recăderi. Identificarea semnelor personale timpurii de avertizare ale individului într-o perioadă stabilă și stabilirea unui plan de monitorizare pot face procesul mai ușor de gestionat.
• În timpul tratamentului antipsihotic, indicatorii metabolici precum greutatea, tensiunea arterială, glicemia și colesterolul trebuie monitorizați periodic. Dacă apare un efect secundar deranjant, medicamentele nu trebuie întrerupte niciodată brusc fără consultarea unui medic psihiatru.
• Familiile nu ar trebui să interpreteze orice schimbare minoră de comportament drept o recădere. În schimb, trebuie să acorde atenție schimbărilor reale care persistă în timp. Elaborarea unui plan de acțiune scris pentru posibile situații de criză împreună cu echipa de tratament reprezintă una dintre cele mai sigure abordări.
• Un diagnostic de schizofrenie nu înseamnă că întreaga viață a unei persoane trebuie să se concentreze asupra afecțiunii. Educația, activitatea profesională, relațiile sociale și obiectivele personale trebuie să rămână în centrul planului de tratament, obiectivul principal fiind acela de a ajuta persoana să mențină o viață cât mai independentă și funcțională posibil.

Cum trebuie gestionate sprijinul familial, monitorizarea pacientului și situațiile de urgență în schizofrenie?

Viața cu schizofrenie nu urmează același parcurs pentru fiecare persoană. Unele persoane își pot continua activitatea profesională și viața socială fără dificultăți majore în timpul tratamentului, în timp ce altele pot avea recăderi periodice. Obiectivul principal al îngrijirii pe termen lung nu este doar suprimarea ideilor delirante și a halucinațiilor, ci și susținerea independenței persoanei, a relațiilor sale sociale și a obiectivelor de viață.

Chiar și atunci când simptomele sunt sub control, monitorizarea psihiatrică regulată rămâne de o importanță critică. Pentru susținerea unei rutine zilnice sănătoase trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

• Trebuie menținut un program regulat de somn, iar medicamentele trebuie administrate în mod constant, conform recomandărilor medicului.
• Alcoolul și substanțele psihoactive nu trebuie consumate.
• Programele de sprijin psihosocial și reabilitarea profesională trebuie utilizate pentru a susține abilitățile pacientului de a trăi independent.
• Atunci când o persoană vorbește despre o halucinație, în loc să fie confruntată, ignorată sau redusă la tăcere, trebuie adoptată o abordare calmă și lipsită de judecată, precum: „Eu nu percep lucrurile în același mod ca tine, dar înțeleg că pentru tine este înfricoșător”.
• Atunci când este potrivit, membrii familiei trebuie implicați în procesul de tratament, respectând în același timp intimitatea și dorințele pacientului.

Nu orice creștere a frecvenței simptomelor indică în mod necesar o situație de urgență. Totuși, există un punct critic în care sprijinul profesional devine necesar:

• Pacientul are gânduri de a-și face rău sau de a face rău altor persoane ori încearcă să facă acest lucru
• Pacientul pierde contactul cu realitatea
• Slăbirea contactului cu realitatea pune în pericol siguranța pacientului sau a persoanelor din jur
• Agitație severă sau refuz semnificativ de a mânca sau de a bea
• Incapacitate completă de a efectua îngrijirea personală

Dacă sunt observate situații precum cele enumerate mai sus, este important de reținut că poate fi necesară o intervenție profesională fără întârziere.