Ce este o fistulă? Tot ce trebuie să știți despre fistule

Timp estimat de citire: 13 minute și 36 secunde

Ce este o fistulă? Ce este o fistulă anală?

O fistulă este o conexiune anormală între două organe sau structuri din corp care în mod normal nu sunt conectate. Fistulele se formează de obicei în jurul anusului, dar pot apărea oriunde în corp. Aceste conexiuni în formă de tunel pot apărea, de exemplu, între piele și intestine sau între vezica urinară și vagin.

O fistulă este o conexiune anormală sau un tunel între două organe, vase de sânge sau structuri din corp care nu sunt conectate în mod normal. Aceste pasaje se formează de obicei ca urmare a unei leziuni, infecții, inflamații sau intervenții chirurgicale. Fistulele se pot dezvolta în diferite părți ale corpului și, dacă nu sunt tratate, pot duce la scurgeri de lichide, infecții cronice sau alte complicații. Când fistulele apar în sau în jurul anusului, se numesc fistule anale.

O fistulă anală este un tip special de fistulă care se dezvoltă între interiorul canalului anal și pielea din jurul anusului. Fistulele pot apărea din cauza infecțiilor, traumatismelor, diverselor boli intestinale, procedurilor chirurgicale sau abceselor. Fistulele anale încep de obicei cu o infecție la una dintre glandele anale și formează un abces. Când abcesul se drenează sau este deschis chirurgical, poate rămâne un tunel, care poate duce la o fistulă. Fistulele anale pot provoca durere sau secreții persistente. Vindecarea completă a acestor fistule necesită de obicei tratament chirurgical.

Care sunt tipurile de fistule?

Fistulele sunt conexiuni anormale între două părți ale corpului care nu sunt conectate în mod normal. Când apar, ele pot interfera cu funcțiile normale ale corpului în diferite moduri, în funcție de localizarea lor. În timp ce unele fistule sunt create intenționat în scopuri medicale, cele mai multe apar ca complicații ale unei infecții, unui traumatism sau unei intervenții chirurgicale și necesită tratament.

Cele mai frecvente tipuri de fistule diagnosticate și tratate de către furnizorii de servicii medicale includ următoarele:

• Fistula anală: Apare ca o cale de trecere anormală din interiorul canalului anal către pielea din jurul anusului. Acest tip de fistulă se dezvoltă de obicei atunci când o infecție a glandelor anale duce la un abces perianal. Afecțiuni precum boala Crohn și alte boli inflamatorii pot crește riscul. Simptomele sunt de obicei durere, umflături și secreții persistente în jurul anusului.
• Fistula arteriovenoasă (AV): Acest tip de fistulă apare atunci când există o conexiune directă între o arteră și o venă. Unele fistule AV sunt create intenționat la persoanele cu insuficiență renală pentru a facilita accesul la dializă, în timp ce altele pot rezulta din leziuni sau afecțiuni congenitale. Fistulele AV nedorite pot perturba fluxul sanguin normal și necesită intervenție medicală.
• Fistula aortoenterică: această fistulă rară se formează ca o cale de trecere anormală între aortă și intestinul subțire. Poate rezulta dintr-un anevrism aortic, o infecție (cum ar fi tuberculoza sau sifilisul) sau o intervenție chirurgicală anterioară la aortă. Aceste fistule pot provoca sângerări gastrointestinale severe și pot pune viața în pericol. Ele necesită intervenție chirurgicală urgentă.
• Fistula perilimfatica: Aceasta apare atunci când membrana care separă urechea medie de urechea internă se rupe. Ca urmare, lichidul din urechea internă se scurge în urechea medie, afectând echilibrul și auzul persoanei. Aceste fistule pot apărea după un traumatism cranian, barotraumă (leziuni legate de presiune) sau complicații chirurgicale. Tratamentul variază în funcție de gravitatea afecțiunii, de la repaus la pat până la intervenție chirurgicală.
• Fistula traheoesofagiană (TEF): O TEF este o conexiune congenitală sau dobândită între trahee (trahee) și esofag. TEF congenitală este de obicei diagnosticată la scurt timp după naștere, în timp ce formele dobândite pot rezulta din cancer, intervenții chirurgicale sau infecții. TEF poate provoca probleme grave de alimentație și respirație și necesită reparații chirurgicale urgente.
• Fistula vaginală: O fistulă vaginală este o conexiune anormală între vagin și un organ din apropiere, cum ar fi vezica urinară (fistula vezico-vaginală), rectul (fistula recto-vaginală) sau intestinul. Unul dintre cele mai cunoscute subtipuri este fistula obstetrică. Acestea se numără printre cele mai frecvente fistule la femei. Aceste fistule pot provoca disconfort fizic și emoțional, permițând scurgerea urinei sau a fecalelor în canalul vaginal.
• Fistula enterocutană: Acest tip de fistulă rezultă de obicei din intervenții chirurgicale abdominale, traume sau afecțiuni precum boala Crohn, formând o conexiune între intestine și piele. Conținutul intestinal poate scurge prin piele, crescând riscul de infecție și malnutriție.
• Fistula mucoasă: În unele situații chirurgicale, în special după colostomie sau ileostomie, chirurgii pot crea intenționat o fistulă mucoasă pentru a redirecționa intestinul. Această fistulă poate fi temporară sau permanentă. Ea are un scop medical funcțional, în special în gestionarea deșeurilor din anumite părți ale intestinului sau în reducerea presiunii.

Tipurile de fistule menționate mai sus nu acoperă toate tipurile de fistule, ci enumeră doar cele mai frecvente. Fiecare fistulă, care diferă în funcție de localizare, necesită o abordare terapeutică diferită. Unele fistule sunt mici și se pot rezolva singure. Cu toate acestea, majoritatea necesită intervenții chirurgicale sau alte intervenții medicale pentru a restabili funcțiile organismului și a preveni complicațiile. Prin urmare, diagnosticarea precisă a tipului de fistulă este esențială pentru o intervenție medicală promptă și adecvată.

Ce cauzează fistulele?

Deși unele fistule sunt congenitale, ele sunt cauzate în principal de diverse evenimente care duc la inflamație, infecție sau leziuni tisulare. De exemplu, fistulele dintre vagin și vezica urinară la femei se pot dezvolta ca urmare a leziunilor cauzate de histerectomie. Bolile precum boala Crohn pot provoca, de asemenea, fistule. În plus, abcesele umplute cu diverse lichide umane care nu se vindecă pentru o lungă perioadă de timp se pot extinde la un alt țesut și pot forma o fistulă. Localizarea fistulei în organism și modul în care aceasta evoluează determină gravitatea acesteia.

Cele mai frecvente cauze ale formării fistulelor sunt următoarele:

• Infecții: Infecțiile de lungă durată, în special abcesele, pot deteriora țesuturile și pot duce la formarea fistulelor. Această afecțiune este frecventă în cazul fistulelor anale și perianale.
• Intervenții chirurgicale sau traume: Procedurile chirurgicale care implică abdomenul sau zona pelviană pot provoca în mod accidental formarea fistulelor. Accidentele sau leziunile care provoacă leziuni tisulare pot contribui, de asemenea, la acest lucru.
• Boli inflamatorii cronice: Afecțiuni precum boala Crohn, colita ulcerativă sau diverticulita pot provoca inflamații pe termen lung și pot crește riscul de apariție a fistulelor interne sau externe. Anumite boli cu transmitere sexuală și afecțiuni precum tuberculoza pot provoca, de asemenea, fistule.
• Cancerul și radioterapia: Tumorile pot deteriora țesuturile înconjurătoare și pot crea conexiuni anormale, în timp ce radiațiile pot slăbi țesuturile și le pot face mai susceptibile la formarea fistulelor.
• Complicații obstetrice: Nașterile prelungite sau dificile, în special în zonele cu resurse medicale limitate, pot duce la fistule obstetrice, cum ar fi fistulele vezicovaginale sau rectovaginale.

În timp ce unele fistule se dezvoltă rapid, altele pot dura mai mult timp și încep adesea ca mici abcese care se pot transforma în canale cronice.

Care sunt simptomele unei fistule?

Simptomele unei fistule pot varia în funcție de tipul fistulei, localizarea acesteia în organism și dimensiunea sa. Fistulele, prin natura lor, implică o conexiune anormală între două zone ale corpului. Simptomele care pot fi observate la o persoană, cum ar fi disconfortul sau disfuncționalitatea, pot varia în funcție de tipul conexiunii. Simptomele care încep ușor se pot intensifica în timp, în funcție de tipul conexiunii, și pot continua cu simptome precum durere, secreții, miros urât, febră și umflături.

Tipurile comune de fistule și simptomele asociate acestora sunt enumerate mai jos:

• Fistula anală: aceste tipuri de fistule apar de obicei în jurul anusului și provoacă durere, în special în timpul mișcărilor intestinale. Alte simptome comune includ secreții constante de puroi sau sânge din zona anală, iritarea pielii și abcese recurente. De asemenea, poate fi observată o deschidere vizibilă sau umflături în apropierea anusului.
• Fistula tractului urinar (de exemplu, vezicovaginală, ureterovaginală): Aceste fistule provoacă de obicei scurgeri continue sau incontrolabile de urină din vagin sau din alte căi nedorite. Persoana poate prezenta incontinență urinară, infecții frecvente ale tractului urinar sau disconfort în timpul urinării sau al actului sexual.
• Fistula enterocutană (intestin către piele): Simptomele acestui tip de fistulă sunt de obicei scurgerea conținutului intestinal (lichid sau scaun) prin piele. Pot apărea, de asemenea, infecții, malabsorbție, deshidratare și dezechilibru electrolitic.
• Fistula arteriovenoasă: Când o arteră este conectată în mod anormal la o venă, simptomele pot include umflături, roșeață sau o masă pulsatilă. La unele persoane, simptomele pot include și oboseală, complicații cardiace sau scăderea fluxului sanguin către extremități.
• Fistula rectovaginală: aceste fistule apar de obicei după leziuni survenite în timpul nașterii sau ca complicații ale bolilor inflamatorii intestinale. Fistulele rectovaginale pot provoca trecerea gazelor sau a scaunului prin vagin, ducând la infecții și iritații.
• Fistula vezicovaginală: Acest tip de fistulă se caracterizează prin scurgerea constantă de urină în canalul vaginal, provocând miros, iritație și disconfort social. Aceste simptome sunt de obicei persistente și nu au legătură cu tiparele normale de urinare.

Fiecare tip de fistulă prezintă simptome și complicații unice, în funcție de localizarea sa în organism. Prin urmare, diagnosticul corect și tratamentul eficient sunt cruciale. Dacă o persoană prezintă secreții inexplicabile, infecții recurente sau probleme funcționale legate de golirea vezicii urinare sau de funcționarea organelor, fistula trebuie luată în considerare ca posibilă cauză. În astfel de cazuri, este esențial să consultați un medic specialist.

Ce este o fistulă a tractului urinar?

În cazul unei fistule a tractului urinar, fistula se formează între sistemul urinar și un alt organ. Acest tip de fistulă provoacă de obicei scurgeri nedorite de urină. Aceste fistule pot afecta vezica urinară, ureterele sau uretra și adesea se conectează la vagin, intestine sau piele.

Unul dintre cele mai frecvente tipuri de fistule urinare este fistula vezico-vaginală, în care urina se scurge din vezica urinară în vagin, provocând incontinență urinară constantă. Un alt tip este fistula ureterovaginală, în care ureterul este conectat în mod anormal la vagin.

Aceste tipuri de fistule pot apărea în urma unei intervenții chirurgicale ginecologice, radioterapiei, infecțiilor sau complicațiilor apărute în urma unei nașteri traumatice. Simptomele acestor fistule pot include incontinență urinară, infecții recurente ale tractului urinar, disconfort sau iritație în timpul urinării sau miros neplăcut. Diagnosticul acestor fistule necesită de obicei teste imagistice sau cistoscopie. Tratamentul implică adesea intervenție chirurgicală și repararea fistulei.

Cum se diagnostichează o fistulă?

Diagnosticul unei fistule începe de obicei cu o anamneză detaliată și un examen fizic. În funcție de tipul și localizarea suspectată a fistulei, medicii pot utiliza diverse instrumente de diagnostic pentru a confirma diagnosticul și a evalua amploarea problemei.

Unele dintre metodele comune utilizate pentru diagnosticarea fistulelor includ:

• Examen fizic: Este util în special în cazul fistulelor externe sau anale, unde canalul sau deschiderea pot fi văzute.
• Teste imagistice: RMN, tomografie computerizată sau ecografie pot ajuta la identificarea fistulelor interne și la monitorizarea extinderii țesutului afectat.
• Fistulografie: o procedură specială cu raze X în care se injectează un colorant de contrast în fistulă, permițând vizualizarea mai clară a tractului fistulos.
• Endoscopie sau colonoscopie: ajută la detectarea fistulelor în sistemul gastro-intestinal.
• Cistoscopie: utilizată pentru examinarea vezicii urinare în cazurile în care se suspectează o fistulă a tractului urinar.

Diagnosticul precis este foarte important în alegerea planului de tratament corect, deoarece abordarea terapeutică depinde de obicei de tipul, localizarea și gravitatea fistulei.

Cum se tratează fistula anală?

Fistulele anale nu se vindecă de obicei singure. Prin urmare, este necesar un tratament pentru a restabili funcțiile corpului și a preveni posibile complicații. Tratamentul fistulelor anale implică de obicei intervenția chirurgicală. Scopul tratamentului este de a curăța tractul infectat, păstrând în același timp funcția anală și prevenind reapariția fistulei.

Pot fi utilizate diverse proceduri chirurgicale și minim invazive, printre care:

• Fistulotomie: aceasta este cea mai comună metodă. Tractul fistulos este deschis chirurgical și lăsat să se vindece sub forma unei cicatrici plate.
• Plasarea unui seton: în cazurile complexe sau cu risc ridicat, se introduce un fir chirurgical în fistulă pentru a facilita drenajul și a sprijini vindecarea în timp.
• Procedura avansată cu lambou: o tehnică mai avansată care utilizează țesut sănătos pentru a închide deschiderea internă a fistulei și este benefică pentru păstrarea continenței.
• Adezivi sau dopuri din fibrină: acestea sunt opțiuni minim invazive care încearcă să închidă fistula fără a tăia țesutul, dar ratele de succes pot fi mai mici.

Alegerea procedurii care va fi utilizată în timpul intervenției medicale depinde de complexitatea fistulei, de localizarea și dimensiunea acesteia și de faptul dacă trece prin mușchi importanți. Recuperarea implică de obicei îngrijirea plăgii, gestionarea durerii și vizite de control pentru a asigura vindecarea corespunzătoare.